Un nou proiect îndrăzneţ al Emiratelor Arabe Unite ? Ţara din Orientul Mijlociu vrea să construiască o cale ferată subacvatică până în India

Un nou proiect îndrăzneţ al Emiratelor Arabe Unite ? Ţara din Orientul Mijlociu vrea să construiască o cale ferată subacvatică până în India
Diverse

Interesele din spatele acestei investiţii nu se opresc doar la cele legate de transportul de călători, ci vor aborda şi o ramură economică. Ideea luată în calcul până în prezent este aceea de a construi două tunele subacvatice la o adâncime mică sub nivelul mării, acestea urmând a fi susţinute cu platforme plutitoare. În cele două tunele vor fi integrate şi conducte ce vor permite transportul de apă şi petrol.
[embedded content]
Emiratele Arabe Unite, ţără unde se află oraşele Dubai şi Abu Dhabi cunoscute pentru proiecte inginereşti ambiţioase, doreşte să vadă dacă poate pune în aplicare o nouă idee aproape nebună.
Sunt foarte multe necunoscute la mijloc, însă cu siguranţă Emiratele Arabe Unite nu va renunţa uşor la acest proiect. Să ne aducem aminte că vecinul la fel de bogat, Arabia Saudită, construieşte în prezent o altă nebunie, oraşul linie NEOM, cel mai mare proiect investiţional din istoria umanităţii (dacă se va finaliza cu succes, se estimează că va costa aproximativ 500 de miliarde de dolari).
Oficialii din Emiratele Arabe Unite au anunţat că în perioada imediat următoare va fi lansată licitaţia pentru studiul de fezabilitate, iar în funcţie de rezultatele acestuia se va decide dacă merită sau nu o astfel de investiţie riscantă.
Ţara din Orientul Mijlociu îşi doreşte să construiască o cale ferată subacvatică până în India (între oraşele Fujairah şi Mumbai), adică pe o distanţă de aproximativ 2000 de kilometri. Ambiţia şi mai mare este ca toată această distanţă să fie parcursă în doar 2 ore, adică trenurile să circule cu o viteză de până la 1000 km / oră.

Sursa: interestingengineering.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.