Şocat puţin de reacţie îi spun că sunt în timpul programului şi că a trebuit să resping un apel, nu stau pe telefon. Îşi dă ochii peste cap şi trece din nou la pufăit şi oftat.
Întreb un gardian de unde pot scoate şi eu minunata adeverinţă de stagiu de cotizare, mă trimite la uşa 5, acolo unde mai era o doamnă în faţa mea. Aştept cred că vreo 30 – 40 de minute până îşi rezolvă aceasta problema şi intru. Biroul arăta de zici că a fost cutremur cu 2-3 zile înainte, var căzut de pe pereţi, geamuri vechi, chiar şi ceva mucegai pe la colţuri. În toată această cămăruţă era un singur birou, unul „dotat” cu o doamnă extrem de greţoasă.
Aceasta avea câteva pagini şi începe într-un ritm extraordinar de lent să semneze şi să ştampileze pagină cu pagină. Cred că i-au fost necesare cam 6-7 minute să facă asta pentru 10 pagini. După ce a terminat, le-a luat încă o dată la verificat 2-3 minute, să vadă dacă a ştampilat şi semnat cum trebuie, iar mie mi le-a predat după 9-10 minute.
Am renunţat rapid la idee, aşa că am sunat la Casa Judeţeană de Pensii Brăilă să îi întreb dacă pot solicita această adeverinţă de stagiu de cotizare pe mail, însă mi s-a transmis că nu se poate, doar cu prezenţă fizică în unitate.
Mă ridic să plec, iar la final îmi zice să am mare grijă de foile astea în original, că mi le-a generat din sistem la zi şi că dacă în viitor mai am nevoie, acesta va putea să scoată doar ce se va strânge de acum înainte (adică eu nu mai pot să le mai cer încă o dată pe cele de la prima angajare şi până în iunie 2026). Nu ştiu dacă este adevărat acest lucru, însă exact aşa s-a exprimat.
Iniţial am spus să o scot online, însă ce să vezi, ca să îţi deschizi un cont pe site-ul cnpp.ro trebuie să completezi un formular, pe care să îl semnezi şi să îl aduci fizic la orice casă teritorială de pensii, împreună cu buletinul în original şi copie.
Recent am avut nevoie să scot o adeverinţă de stagiu de cotizare, iar aceasta se scoate de la Casa Naţională de Pensii Publice.
Şi aştept, aştept, cred că cel puţin 10 – 15 minute am stat, iar apoi minune. Ridică pixul, scoate un caiet de matematică (parcă) şi trece un număr de ieşire pentru registratură. Mă pune să semnez pe acel caiet, verifică fişa pe care am completat-o şi dă la tipărit în sfârşit adeverinţa.
Aşa că, m-am învoit de la muncă şi m-am dus. Personal recunosc că nu am intrat niciodată în această clădire, nici nu ştiam unde este, am căutat-o pe Google.
Îi spun pentru ce am venit, scoate pixul şi foaia şi îmi zice: completează datele. Ea între timp începe să tasteze ceva pe acolo într-un ritm de melc, îmi spune de vreo 3-4 ori că nu merge aplicaţia, pufăie, oftează, iar la un moment dat îmi sună telefonul de muncă (v-am zis că eram în timpul programului). Încerc să resping apelul cu mesaj de revenire, iar doamna îngreţoşată din naştere strigă la mină: „Dar nu mai sta domnule pe telefon, că nu mă pot concentra!”.
Pentru o tâmpenie de adeverinţă de stagiu de cotizare am stat mai bine de o oră, însă mi-am adus aminte cum au trăit părinţii noştri în urmă cu 30 de ani.
Imediat ce am intrat, o senzaţie instantă de ani `90 m-a cuprins: miros de aer închis, ca dintr-o cameră de arhivă, ghişee vechi stânga-dreapta şi foi lipite pe toţi pereţii pentru informare. Ceva rău de tot.
