Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.
BYD Auto şi Tesla sunt în acest moment lupii tineri ai pieţei auto, cei care au înţeles ce se întâmplă cu această piaţă şi care este direcţia. Foarte probabil cele două companii se vor lupta pentru prima poziţie mulţi ani de acum înainte, cu un plus aş zice eu pentru BYD Auto, companie care încă nu este prezentă pe multe pieţe unde Tesla este un nume deja.
Din cele 3 milioane de maşini, aproximativ 1.6 milioane au fost electrice, cifre nu foarte îndepărtate de cele obţinute de Tesla. Pentru compania americană se estimează vânzări de puţin peste 1.8 milioane de maşini în 2023, însă ritmul de creştere al celor două companii este în trepte diferite. Dacă Tesla a crescut de la an la an cu aproximativ 38%, BYD Auto a crescut cu undeva la 73%, iar în luna decembrie a vândut mai multe maşini electrice decât Tesla (pentru prima dată în istorie).
Unul dintre ele va fi cu siguranţă BYD Auto. Suntem pe 2 ianuarie 2024, zi în care BYD Auto nu spune nimic în România şi aproape nimic în Europa, însă în China domină piaţa, iar în alte ţări / regiuni creşte în ritm galopant.
Piaţa auto trece poate prin cea mai radicală schimbare din ultimii zeci de ani, iar asta aduce cu sine şi modificări importante la nivel de mărci. Este foarte posibil ca în câţiva ani să nu mai vedem nume precum Volkswagen, Toyota sau Ford în top, ci branduri noi, unele despre care azi nu ştim mai nimic sau chiar nimic.
Related Posts
TOP 10: Cele mai vândute smartphone-uri din China în Q3 2023 ( 7 x iPhone, 2 x Huawei și 1 x Vivo)
- admin
- 17/11/2023
China este cea mai mare piață de smartphone-uri din lume, iar evoluțiile sunt interesante. Canalys a făcut un top al celor mai vândute telefoane mobile, iar Apple domină cu 7 modele din 10.
- iPhone 14 Pro Max;
- iPhone 14 Pro;
- iPhone 14;
- Huawei Mate60 Pro;
- iPhone 15 Pro Max;
- iPhone 15 Pro;
- Huawei P60;
- iPhone 13;
- iPhone 15;
- Vivo X90s
Sunt câteva concluzii pe care le putem trage de aici.
Total – 66.7 milioane unități.
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
Mi se pare interesant cât de apropiate sunt companiile de pe primele 5 poziții.
🔺TOP 10 cu smartphone-urile vândute în China (1 iunie – 30 septembrie 2023)
- Honor – 18% și 11.8 milioane unități;
- OPPO – 16% și 10.9 milioane unități;
- Apple – 16% și 10.6 milioane unități;
- Vivo – 16% și 10.4 milioane unități;
- Xiaomi – 14% și 9.1 milioane unități;
- Ceilalți – 21% și 13.9 milioane unități;
🔴 Huawei reușește cu un smartphone să intre în top, unul lansat pe sfârșit de august. Presupun că dacă vor avea o ofertă mai puternică, vor intra cu mai multe modele. 2 / 10 este bine, dacă ținem cont și de restricțiile prin care trec.
🔴 Apple rules în China și înțeleg de ce Tim Cook a plătit 40.000 de dolari ca să stea în aceeași încăpere cu Xi Jinping;
Sursa: GSMarena.com
DIGI şi SkyShowtime anunţă un parteneriat pentru România, unul ce oferă acces gratuit la două noi canale TV şi la platforma de streaming video (iată ce trebuie să faci)
- admin
- 25/04/2024
7) Introdu detaliile tale de plată. Vei fi tarifat cu o sumă egală cu valoarea în lei a 1 euro, dar în maximum 3-5 zile, această sumă îţi va fi returnată;
3) Apasă butonul “Generează cod”;
- posturile de televiziune SkyShowtime 1 şi SkyShowtime 2;
- acces la platforma de streaming video SkyShowtime.
4) Alege adresa de mail pe care vrei să primești codul de voucher;
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.
Abonaţii DIGI din România au un nou motiv de bucurie, unul ce include filme şi seriale din belşug.
Postul SkyShowtime 2 este disponibil pe poziţia 111 din grila digitală DIGI şi în platforma DIGI Online şi este locul unde veţi găsi o varietate largă de conținut pentru întreaga familie. Pe parcursul zilei, cei tineri se vor bucura de filme pentru familie și programe pentru copii, iar seara este plină de comedii, drame, thrillere și filme de acțiune pentru toate gusturile.
2) Intră în secțiunea “Serviciile mele” și apoi în secțiunea “TV”;
6) În platforma SkyShowtime, validează codul voucher și creează-ți un cont de client, setând un username și o parolă;
5) Primești pe mail codul de acces și linkul către platforma SkyShowtime;
Abonații DIGI care dispun de pachetul TV digital vor beneficia de acces neîntrerupt atât la cele două canale SkyShowtime 1 și SkyShowtime 2, cât și la serviciul de streaming SkyShowtime, fără costuri suplimentare, până pe 15 iulie 2024. După această dată vor putea continua să aibă acces la aceste servicii pe baza unor noi oferte combinate care vor fi anunțate în lunile următoare.
8) Pentru acces pe smartphone sau Smart TV descarcă aplicația din App Store sau Google Play.
[embedded content]
1) Accesează contul tău de client DIGI. Dacă nu ai cont DIGI, creează-ți aici;
DIGI România şi SkyShowtime au anunţat un parteneriat pentru ţara noastră, primul de acest fel din Europa Centrală şi de Est. Practic, începând de azi, 25 aprilie, toţi abonaţii DIGI care deţin serviciul de televiziune digitală au acces gratuit la:
Dacă în cazul televiziunii treaba este simplă, pentru a primi acces gratuit pe platforma de streaming video SkyShowtime aveţi nevoie de un cod tip voucher. Iată ce trebuie să faci:
Postul SkyShowtime 1 este disponibil pe poziţia 110 din grila digitală DIGI şi în platforma DIGI Online şi este locul unde veţi găsi seriale și filme de la Paramount Pictures, Dreamworks, Showtime și Peacock.
Căști gaming HyperX Cloud III – review
- admin
- 18/09/2023
Nu am testat vechile generații HyperX Cloud așa că nu aș putea să fac o comparație între acelea și această a treia declinare. Ce pot spune este că HyperX Cloud III se dovedesc demne de reputația mărcii americane, cu un confort suprem la purtare, cu un sunet de bună calitate și cu o spațialitate extinsă. Microfonul este și el dintre cele mai bune cu care am interacționat, singura nemulțumire ar putea veni de la adaptorul de la jack de 3.5mm la USB-C / USB-A ce taie un pic din calitatea sunetului și scade și din volum.
Specificații pentru căștile de gaming HyperX Cloud III
Date tehniceAm testat destul de multe perechi de căști HyperX ca să pot spune că am remarcat o semnătură sonoră a acestui brand. Și este una care îmi place, chiar dacă nu este neapărat una dintre cele mai neutre, naturale să o numesc. | HyperX Cloud III |
---|---|
Difuzor | 53 mm din magnet neodim |
Răspuns în frecvență | 10 – 21.000 Hz |
Impedanță | 64 ohm |
Sensibilitate | -42dBV (0dB=1V/Pa la 1kHz) |
Microfon | Unidirecțional cu condensator electret, sensibilitate -42dBV (0dB=1V/Pa at 1kHz) |
Conectivitate | Jack de 3.5 mm cu 4 contacte (tip TRRS), adaptor USB-C la jack 3.5 mm, adaptor USB-A la USB-C |
Greutate | aproximativ 304 grame fără microfon 317 grame cu microfon |
Pachet, design și construcție
Căștile HyperX Cloud II au fost testate timp de peste 2 luni și vor rămâne la noi. Întreg conținutul acestui articol aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva. Microfonul cu tijă flexibilă cu o lungime de circa 7cm poate fi introdus în cupa stângă într-un singur mod, forma ovală a mufei, respectiv a locașului de pe cască, fiind cumva excentrică. Așadar, nu ai cum să pui microfonul decât cu fața spre utilizator, nu invers.
Ca și controale, pe HyperX Cloud III sunt prezente două: pe cupa stâgă cel de activare / dezactivare microfon, în timp ce pe cupa dreaptă avem rotița pentru reglarea volumului. HyperX Cloud III vin în această versiune cu cablu, dar și într-una fără fir. Lungimea cablului ce la capăt are jack de 3.5mm este de 1.2 metri, dar dacă folosești adaptorul de la jack de 3.5mm la USB-C / USB-A te duci la un total de 2.5m.
Căști gaming HyperX Cloud III – 520 de lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).
În ceea ce privește microfonul, HyperX Cloud III se descurcă cam cel mai bine din tot ce am testat de la acest producător. Deși nu este cel mai sensibil cu putință, fiind nevoie să vorbești măcar la un nivel mediu, microfonul preia vocea clar și nu transmite prea mult din jurul tău. Am făcut test de înregistrare atunci când apăsam tare pe butoanele tastaturii și pe cele ale mausului și foarte puțin din aceste zgomote erau preluate de microfon. Deci bine și pe partea de microfon. Mufa adaptorului de la jack-ul audio de 3.5mm este una USB-C, dar în pachet este oferit și un al doilea adaptor, de la USB-C la USB-A. În acest fel, căștile se pretează a fi folosite cu mai orice sursă, adică legate fie la un PC, fie la orice consolă (compatibilitate cu PS4, PS5, Xbox X / S, Xbox One, Nintendo Switch) și chiar la smartphone. Eu am testat cu Realme GT2 Pro și funcționează totul perfect prin conexiunea USB-C, inclusiv microfonul.
Revenind la sunet, prin placa audio pe care am menționat-o mai sus, avem parte și de un volum maxim absolut uriaș, nu am putut să mă duc mai sus de 80% din capacitate fiindcă am niște timpane din ce în ce mai sensibile (deh, vârsta…).
Astfel, este garantată o purtare foarte confortabilă pentru ore bune la rând. Da, HyperX Cloud III chiar sunt unele dintre căștile cele mai comode pe care le-am încercat până acum. Singura nemulțumire vine, așa cum se întâmplă la toate căștile over-ear cu cupe îmbrăcate în piele, de la faptul că zona de sub cupe se încălzește ceva cam tare. Astfel, în zona de contact a cupelor cu capul apare ceva transpirație, mai ales dacă temperatura ambientală este una de peste 24 – 25 grade Celsius.
Eu am observat că inclusiv în jocurile cu mașini HyperX Cloud III se descurcă mai bine decât am descoperit la alte căști.
Sunet
Trebuie totuși să fac de la bun început o remarcă, să explic cum se comportă căștile conectate la o sursă bună pe jack de 3.5mm și cum se comportă acestea când sunt conectate prin DAC-ul din pachet.
Posibilitățile de ajustare a lungimii benzii de pe cap sunt suficient de largi, chiar nu cred că va fi cineva care să aibă nevoie de mai mult pe această direcție.
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.
Am primit unitatea de test în cutia de retail sigilată, în care am mai găsit un adaptor cu cablu lung de circa 130 cm de la jack de 3.5 mm la USB-C, un adaptor micuț de la USB-C la USB-A, microfonul detașabil pe jack de 3.5mm și diferite pliante, printre care ghid de pornire rapidă și informații de reglementare:
Bass-ul profund și spațialitatea extinsă sunt două dintre caracterisiticile esențiale ale semnăturii sunetului HyperX. Jack-ul de 3.5mm este de tip TRSS, deci preia atât sunetul de la sursă, dar și transmite semnalul de microfon.
Spațialitatea este remarcabilă, mai ales dacă activezi setarea Spatial Sound din aplicația NGENUITY pentru Windows. Apropo de aceasta, nu oferă prea multe opțiuni și sincer cred că poți să obții un sunet mai bine profilat pe preferințele tale de la alte astfel de programe, mă refer la un egalizator în special.
Am testat căștile HyperX Cloud III conectate la placa audio din kit-ul Creative Sound Blaster R3, iar în acest caz am descoperit un sunet de foarte bună calitate. Bass din plin, adânc, cald, grav, dar fără a fi deranjant, cu medii clare, bine conturate și separate și cu înaltele acolo… Nu cele mai fine sau cele mai „înțepătoare” înalte, dar destul de bune.
Deși nu l-am prins în poze, pe microfon, spre capătul ce vine în dreptul gurii utilizatorului, este și un LED ce se aprinde în roșu atunci când acesta este pornit. Activarea / dezactivarea microfonului se face de la un buton de pe cupa stângă, amplasat aproape de zona unde cablul audio intră în căști.
Anul trecut HyperX aniversa 20 de ani de când activează în sectorul gaming, în timp ce prima pereche de căști, denumită chiar Cloud, venea în 2014, urmată la doar un an distanță de cea de-a doua ediție. A fost nevoie de alți 8 ani pentru ca HyperX Cloud III să fie disponibilă pe piață, iar noi vedem la lucru versiunea cu cablu a acestora.
Ca design, HyperX Cloud III nu pot fi confundate cu căști de la o altă marcă. Dacă ai mai văzut vreodată o pereche de căști HyperX, atunci cu siguranță versiunea Cloud III în negru și roșu se încadrează perfect în ceea ce știai de la brandul american.
Din partea mea, HyperX Cloud III ar trebui folosite îndeosebi conectate la o placă bună de sunet și mai puțin prin adaptorul de la jack de 3.5mm la USB-C / USB-A.
Prin prima metodă descoperi o separare mult mai clară a fiecărui spectru de frecvențe, a fiecărui instrument sau voce din melodii. Direcționarea este și ea foarte exactă, pare că unele sunete vin de sus, altele de jos, din stânga, respectiv din dreapta ta. Prin adaptorul din cutia căștilor se pierde puțin din aceste capacități ale difuzoarelor.
Căști solide, ce par că pot îndura destule pe parcursul multor ani.
Conectivitate
Căști gaming
Ca și izolare pasivă față de zgomotele exterioare, căștile sunt de nivel mediu. Am întâlnit și ceva mai bine, dar și cu mult mai rău. Dacă apeși ușor pe cupe, în sensul de a le uni mai bine cu capul, izolarea cunoaște o îmbunătățire, spuma cu memorie se așează și mai tare pe conturul capului și astfel pătrund mai puține zgomote din afara căștilor.
Adaptorul cu cablu de la jack de 3.5mm la USB-C este în fapt un DAC ce face trecerea de la semnalul digital de la o anumită sursă către cel analog ce ajunge direct la difuzoare. Firul este solid, îmbrăcat în țesătură textilă ce-i conferă o rezistență sporită, cablu ce este la fel cu cel ce iese din cupa stângă a căștilor.
Pielea ecologică ce îmbracă pernițele și banda de pe cap este foarte moale și se simte excelent la atingere. În spatele acestui material fin este spumă cu memorie, la rândul ei mai moale decât mai găsit la alte perechi de căști.
Preț
În jocuri, fix această direcționare bine stabilită a fiecărui sunet te ajută mult. În jocurile de tip FPS sau RPG ai parte de o spațialitate foarte extinsă, înțelegi bine dacă anumite sunetele vin de departe sau de aproape, de sus sau de jos. De stânga sau dreapta sigur că nu mă mai leg, asta face bine orice pereche de căști stereo.
- construcție solidă, căștile sunt bine asamblate și finisate;
- confort ridicat la purtare;
- sunet de foarte bună calitate, cu bass puternic, cu dinamică și spațialitate extinsă, plus direcționare exactă a fiecărui spectru;
- microfon ce pria clar vocea și care atenuează bine zgomotul de fundal.
- cu adaptorul din pachet, cel de la jack de 3.5mm la USB-C / USB-A se pierde ușor din calitatea sunetului pe care îl primești cu căștile conectate direct prin jack la o sursă bună de redare;
- aplicația NGENUITY nu oferă mai nimic care să merite să o ai instalată.
Pe de altă parte, dacă folosești adaptorul DAC din pachet, nu contează dacă pe USB-C ori pe USB-A, calitatea scade cu câteva procente, iar volumul maxim și mai tare de atât. Bass-ul nu mai este atât de bine reliefat, în rest nu aș spune că se mai observă o degradare cu adevărat evidentă. Doar că se pierde și din spațialitate, din acea dinamică pe care am simțit-o extrem de prezentă cu căștile conectate la placa de sunet prin jack-ul audio de 3.5mm.