Pentru cei care nu plătesc abonament la YouTube, Google intenţionează să camufleze mai bine butonul Skip Ads / Omite anunţurile astfel încât reclamele să ruleze mai mult

Software

Compania americană ne recomandă să trecem la YouTube Premium pentru a scăpa de orice stres. Convenabil, nu ?
Google caută modalităţi de îmbunătăţire a procesului de monetizare a platformei YouTube, iar acestea au devenit şi vor deveni din ce în ce mai agresive pentru utilizatori.
Compania americană a început de curând o campanie de scumpire a abonamentului YouTube Premium, iar pentru cei care nu plătesc vor exista noi surprize: reclame mai lungi ce nu vor putea fi sărite, blocarea accesului la conţinut pentru cei ce au ad-block activ, iar mai nou aflăm de o decizie legată de butonul Skip Ads / Omite anunţurile.
Se pare că Google intenţioneze să regândească estetica acestui buton. Într-un viitor nu foarte îndepărtat el va deveni mult mai mic, mai transparent, iar culorile sale vor fi ajustate automat în funcţie de clipul redat, astfel încât să fie cât mai greu vizibil. Google vrea ca utilizatorii să se chinuie puţin să găsească butonul, timp în care reclamele vor rula mai mult. Vorbim practic de o camuflare a singurului element de pe ecran dătător de speranţe pentru utilizatori.

Via: androidpolice.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.