Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.
Orange România a publicat rezultatele financiare aferente celui de-al patrulea trimestru din 2023, cât şi situaţia la nivelul întregului an încheiat la 31 decembrie. În continuare, ne vom concentra pe performanța rețelei, pe interacțiunile cu clienții și pe prezența în zona de digital, unde ne dorim să furnizăm servicii cât mai atractive. Vom duce mai departe, totodată, implicarea în proiecte sociale și acțiuni care reflectă grija noastră pentru mediu. Prin toate aceste demersuri ne menținem ambiția de a rămâne în fruntea industriei și de a aduce schimbări benefice pe termen lung în toate comunitățile în care suntem prezenți”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange România.
Ușurința în portare și deschiderea unui număr nou, realizată integral din aplicație și din confortul casei, au adus o creștere de peste 60% a bazei de clienți YOXO în 2023 vs. 2022 și o creștere de peste 100% a numărului de clienți nou veniți în T4 2023 față de T4 2022. ”2023 a fost un an plin de noi provocări la nivel local, într-un context economic complex și încercat de presiuni concurențiale. Ne-am concentrat acțiunile în jurul consolidării performanței companiei, cu accent pe menținerea calității rețelei și pe îmbunătățirea experienței clienților noștri, marcând etape importante în acest sens. Azi, românii au acces la cel mai rapid internet mobil, 5G, cu viteze de până la 1,5 Gpbs, prezent în 38 de orașe, și la oferte și servicii accesibile de comunicații. Am încheiat anul cu anunțul semnării acordului între Orange și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, ce a anunțat intenția de a crea un singur operator de telecomunicații complet convergent.
Finalul de an a fost marcat de semnarea acordului între Orange și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, ce a anunțat intenția de a crea un singur operator de telecomunicații complet convergent.
Eforturile de extindere a rețelei au continuat anul trecut, când peste 500 de noi localități din mediul urban și rural au primit acces la conectivitate 4G și 4G+. Rețeaua 4G acoperă 98.77% din populație, în timp ce rețeaua 4G+ acoperă 82.58% din populație. 13 noi orașe au beneficiat în 2023 de rețeaua 5G/5G+, ajungând la un total de 38 de orașe cu cele mai rapide viteze mobile, de până la 1.5 Gbps.
La 31 decembrie 2023, Grupul Orange România oferea servicii mobile către 9.5 milioane de clienți, internet fix în bandă largă către 1.1 milioane de clienți, iar servicii de televiziune prin cablu și satelit către 1.1 milioane de clienți.
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.
Alternativa din partea TCL pare a fi TCL LED 75P735, unul ce poate fi achiziţionat de pe eMAG pentru 3599 lei, deci mult mai scump decât Hisense-ul.
Am găsit în oferta Altex un televizor inteligent uriaş la super preţ. Pentru o perioadă foarte limitată de timp puteţi achiziţiona modelul LED Hisense 75A6K cu diagonală de 189 cm pentru doar 2989.93 lei transport inclus. Preţul mi se pare foarte bun, mai ales că vorbim de un televizor din gama 2023 a producătorului chinez.
Ce alte specificaţii mai are Hisense 75A6K:
display LED cu diagonală de 189.3 cm şi rezoluţie 4K (3840 x 2160 pixeli), luminozitate de până la 350 nits, HDR10, HDR10+;
difuzoare duale 2 x 30W cu tehnologie DTS Virtual X;
sistem de operare proprietar Vidaa U cu control vocal;
Microsoft a gândit WordPad-ul ca o cale de mijloc între Word şi Notepad, însă până la urmă nu a fost nici cal, nici măgar. A fost o aplicaţie pusă ca să fie şi cam atât.
De când mă ştiu folosesc doar calculatoare sau laptopuri cu Windows şi deşi am încercat, nu îmi aduc aminte să fi folosit vreodată această aplicaţie numită WordPad. Ştiu sigur că am deschis-o din greşeală în urmă cu ceva ani, dar am închis-o la loc într-o fracţiune de secundă. Voi aţi folosit vreodată WordPad ? Şi dacă da, de ce ? Aţi fost cumva ameninţaţi 😅?
Microsoft a dezvoltat tot timpul editorul Microsoft Word, cel mai folosit la nivel global, astfel că WordPad a rămas într-un foarte mare con de umbră. Atât de mare, încât aproape nimeni nu îl foloseşte. Gigantul american şi-a dat seama într-un final de acest aspect şi a confirmat oficial că renunţă la WordPad. Aplicaţia de editare text nu va mai fi inclusă automat în versiunea Insider Preview Build 26020 a Windows 11, iar utilizatorii nu vor avea nici posibilitatea de reinstalare.
Huawei Watch GT 4 va fi utilizat, de asemenea, pentru a evalua capacitatea cardiopulmonară (volumul maxim de O2), ceea ce va permite cercetătorilor să evalueze mai precis performanța sportivă și chiar să puncteze mai exact rezistența în timpul practicării unui sport, pentru a îmbunătăți siguranța în timpul antrenamentelor. Proiectul ar putea oferi medicilor informații care vor schimba gestionarea bolilor cardiovasculare cronice, utilizând dispozitive de tip wearable Huawei, pentru a îmbunătăți serviciile de screening a bolilor cardiovasculare.
De ce este nevoie de sportivi de performanță? Pentru că aceștia au tehnicile corecte de practicare a sporturilor, iar cu datele preluate de la ei se pot întocmi apoi rapoarte și pot fi generate sfaturi pentru utilizatorii obișnuiți care caută să-și îmbunătățească stilul, să se apropie cât mai tare de ceea ce reprezintă modul optim pentru fiecare activitate fizică, antrenament, sport.
🔺Watch GT 4 este cel mai nou dispozitiv de monitorizare fitness și health de la Huawei. În funcție de cât de complexe sunt aceste gadgeturi, poți afla prin intermediul lor informații de bază (număr de pași, timp de activitate etc) sau poți avea la îndemână date complete, precum ritm cardiac, calorii arse, nivel SpO2, măsurare tip EKG și multe altele.
Material video
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM. Huawei este, în prezent, singurul producător de dispozitive de tip wearable care a participat la iCARE4CVD – programul IHI (Innovative Health Initiative), ce aduce împreună industria medicală și tehnologică alături de Uniunea Europeană, fiind una dintre cele mai ambițioase inițiative de cercetare în domeniul inteligenței artificiale și al bolilor cardiovasculare. Pentru a pune la punct cât mai exact toate aceste dispozitive, Huawei a înființat încă din 2016 două centre de cercetare dedicate în China, pentru ca acum să fie inaugurat primul laborator de acest fel din Europa. Momentan, laboratorul din Helsinki își va desfășura cercetările zilnice folosind Huawei Watch GT 4. Cu acest smartwatch, tehnologiile Huawei de monitorizare a stării de sănătate și a nivelului de fitness vor fi utilizate pentru a măsura cu precizie datele fiziologice. De exemplu, modelul de antrenament științific TruSports al ceasului inteligent este capabil să cuantifice capacitatea de alergare a utilizatorilor, să înregistreze și să analizeze datele de antrenament, să ofere sugestii personalizate de antrenament și planuri de antrenament și să îi ajute pe utilizatori să mențină un program sportiv optim și un stil de viață sănătos.
Pe rând fiecare zonă din cadrul Huawei Health Lab Helsinki, prezentând principalele caracteristici:
În sala de sport deschisă sunt amplasate diferite aparate de fitness, de la biciclete de cameră, la cele eliptice, de la benzi de alergare, simulatoare de vâslit, la bănci, gantere și haltere și până la alte aparate multifuncționale. Ba chiar este și o pistă de alergare lungă de circa 50 de metri.
Mai mult, Huawei este co-fondatorul Interlive, unul dintre cele mai riguroase standarde științifice de testare pentru dispozitive wearable, alături de 6 universități europene de top. Consorțiul se străduiește să dezvolte recomandări pentru practici de top privind dispozitivele wearable, pentru a măsura valorile directe și derivate.
În prelungirea zonei deschise de sport, apare un simulator de schi impresionant, atât prin dimensiune, cât mai ales prin capacitățile acestuia. Vorbim despre o bandă specială realizată dintr-un fel de mochetă alunecoasă, ce este tocmai de culoare albă, precum zăpada. Înclinarea pistei este ajustabilă, viteza este și ea reglabilă, cu până la 22 km/h. Există posibilitatea de a fi proiectate pe „zăpadă” un anumit traseu sau stâlpi / jaloane interactive. Mai mult, în construcția simulatorului sunt integrați senzori ce detectează nu doar viteza utilizatorului, ci și poziția și înclinația acestuia, dar și forțele pe care acesta le aplică pe pistă. Totodată, sunt înregistrate datele de performanță și sunt generate rapoarte detaliate.
Banda multifuncțională poate fi folosită pentru alergare, dar mai ales pentru ciclism, schi pe role, curse cu scaune rulante și altele asemenea. Această bandă poate ajunge la o viteză maximă de 50 km/h, iar senzorii încorporați permit înregistrarea abilităților de alergare sau ciclism, care se adaugă datelor preluate de camerele video, ce dau informații despre postură, mișcări etc. În această cameră performanța este surprinsă în mod științific, iar feedback-ul este oferit imediat, în timp real, spre a permite îmbunătățirea tehnicilor sportivilor. Mai mult, banda poate importa datele GPX de la dispozitive GPS pentru a simula trasee și terenuri din lumea reală.
Într-o altă cameră este o bandă de alergare ce vine echipată cu o multitudine de senzori. Utilizatorul primește și o mască de oxigen, ce măsoară și analizează în mod științific respirația. Senzorii îți arată locul, intensitatea și modul de impact al tălpii cu banda, așa că poți primi sfaturi privind tehnica de alergare și îți poți îmbunătăți performanțele în timp real.
Ultima, dar nu cea din urmă cameră, este cea în care este amplasat un bazin de înot. Vorbim despre unul dotat cu instalație de contracurent, ce poate genera un debit de până la 350 mc/oră, reglabil în trepte intermediare prin jeturi dinamice de apă. Temperatura și calitatea apei pot fi modificate și ele, iar camerele video și multitudinea de senzori (integrați inclusiv în masca de oxigen) permit analizarea tehnicii și a multor parametri de performanță.
[embedded content] Există un trend în continuă creștere la nivel mondial pentru îmbunătățirea stilului de viață și a stării de sănătate. La nivel european, conform unui sondaj realizat de Ipsos la cererea Huawei, nu mai puțin de 92% dintre respondenți au afirmat că își doresc să atingă un nivel fitness mai bun. La Huawei Health Lab din Helsinki lucrează o echipă de cercetare științifică multidisciplinară formată din 6 doctoranzi și 20 de experți din 5 domenii majore – fiziologie, AI, machine learning, testare software și dezvoltare de software, proveniți din 7 țări UE. Demonstrațiile organizate pentru noi, respectiv antrenamentele practicate ulterior, pentru a cerceta și analiza continuu activitățile fizice ce pot fi desfășurate în acest laborator, au fost și vor fi făcute de sportivi olimpici și paralimpici finlandezi. Aceștia vor colabora constant cu cercetătorii Huawei Health Lab Helsinki. Deschis în data de 26 octombrie 2023, în capitala Finlandei, Helsinki, noul centru se întinde pe o suprafață de 1.000 mp indoor și este echipat cu o gamă diversă de aparatură ce permite practicarea a peste 20 de sporturi, precum și măsurarea și monitorizarea a peste 200 de indicatori fiziologici și biomecanici din timpul acestor antrenamente.Laboratorul din Helsinki este împărțit în cinci zone principale: o sală de sport deschisă care include aparate pentru diverse antrenamente cardio, un simulator de schi, o bandă de alergare multifuncțională, o bandă de alergare echipată cu instrumente de măsurare și o piscină în contracurent. Poți monitoriza activitățile fizice cu diferite accesorii, cele mai folosite fiind brățările și ceasurile inteligente, iar Huawei știe asta, așa că are în portofoliu o gamă extinsă de astfel de dispozitive purtabile, care măsoară și supraveghează continuu diferiți indici de mișcare și de sănătate.