Nothing Phone (2a) se vinde ca pâinea caldă, iar numele Nothing începe să conteze în industrie

Nothing Phone (2a) se vinde ca pâinea caldă, iar numele Nothing începe să conteze în industrie
Smartphone

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.

De curând Nothing a lansat un smartphone mai accesibil, Nothing Phone (2a), iar în prima zi de precomandă, acesta s-a dat ca pâinea caldă. Peste 100.000 de utilizatori şi-au comandat telefonul şi nu este de mirare. În articolul de prezentare al device-ului ne-aţi spus că telefonul se prezintă foarte bine şi că preţul este unul corect. Rar se întâmplă acest lucru în ultima perioadă, una marcată de scumpiri pe bandă rulantă.
Cât despre Nothing Phone (2a), acesta costă 1599 lei în versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, respectiv 1790 lei în varianta cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare. Îl puteţi comanda direct de pe site-ul oficial.
Iar în cazul lui Nothing Phone (2a) nu vorbim doar de specificaţii şi pret, vorbim şi de acel altceva pe care mulţi utilizatori îl aşteaptă. Deşi nu a reinventat roata, Carl Pei a gândit o strategie diferită, una bazată pe un nume puternic (chiar dacă la prima vedere pare ciudăţel) şi un concept ieşit oarecum din tiparul obişnuitului (sincer acum, interfaţa Glyph chiar este mişto).
Personal mă bate gândul să renunţ la OnePlus după mai bine de 7 ani (în toată această perioadă am folosit ca device personal doar OnePlus, primul fiind OnePlus 3T) în favoarea lui Nothing, iar aici mă gândesc la Nothing Phone (3) sau Nothing Phone (4).

Despre autor

Cosmin Mușat

După succesul OnePlus, Carl Pei pregăteşte un nou nume mare în industrie, unul care la prima vedere nu ne spune mai nimic (Nothing). În România există o vorbă, „omul sfinţeşte locul”, iar în cazul de faţă nu cred că mai e vorba de noroc, este clar că acest om ştie ce face.