Nothing Phone (2) – o nouă randare şi specificaţii hardware detaliate

Nothing Phone (2) – o nouă randare şi specificaţii hardware detaliate
Smartphone

Nothing Phone (1) a fost un smartphone bine primit de utilizatori, telefonul având câteva atu-uri în comparaţie cu restul pieţei, în special la nivel estetic (spatele cu design-ul unic Glyph Interface alcătuit din peste 900 de LED-uri este chiar unic şi interesant). Nu ştiu cât de multe vânzări a generat Nothing Phone (1), foarte proabil câteva sute de mii. La sfârşitul anului trecut existau informaţii ce ne spunea că Nothing a vândut peste 1 milion de unităţi din primele două produse lansate (telefonul Nothing Phone (1) şi căştile Nothing Ear (1)), însă nu ştim câte din fiecare.

Nothing va lansa în această vară a doua generaţie a smartphone-ului său, una ce se va numi Nothing Phone (2). Dacă ne luăm după randările existente deja, viitorul device nu va aduce modificări importante la nivel estetic, însă din punct de vedere hardware acesta va trece într-o categorie superioară (la un upper mid-range):

  • display AMOLED de 6.55 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 cu Adreno 730 în rol de GPU;
  • 8 / 12 GB RAM LPDDR5 şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli cu OIS;
  • scanner de amprente integrat în ecran, difuzoare stereo, NFC, conectivitate prin sateliţi;
  • baterie de 5000 mAh compatibilă cu încărcare wireless;
  • Android 13 cu interfaţa NothingOS 1.5.

Nothing Phone (2) va fi mai puternic, iar experienţa primei lansări poate aduce un plus de maturitate, adică un produs mai echilibrat, fără probleme.

Aşteptăm preţul…

Sursa: twitter.com/Tech_Wallah

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *