HTC U23 Pro poate fi precomandat şi în Europa cu livrare începând din 28 iunie

Smartphone


A trecut ceva timp de când nu am mai avut un smartphone HTC disponibil la comandă în Europa, însă iată că acum avem un nou model.
HTC U23 Pro, telefon ce a fost lansat oficial în luna mai, poate fi precomandat de pe site-ul oficial myshop.vive.com la un preţ recomandat de 569 euro. Livrările vor începe din 28 iunie, iar în această etapă de precomandă primiţi gratuit şi o pereche de căşti HTC True Wireless Earbuds ce costă 84 de euro.
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce specificaţii are HTC U23 Pro ?

  • display OLED de 6.7 inci cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh la 120Hz, touch sampling rate de 240Hz, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, certificare IP67;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 7 Gen 1 dezvoltat pe 4nm, Adreno 644 în poziția de GPU, 12 GB RAM și 256 stocare;
  • Android 13;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi ax, bluetooth 5.2, NFC, jack audio de 3.5mm, USB Type-C 3.0, port infraroșu, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS și NavIC, cititor de amprentă lateral, difuzoare duale Dolby Atmos;
  • 108 Megapixeli cu f/1.7, PDAF, EIS, OIS, ultrawide de 8 Megapixeli cu f/2.4 și unghi de 120 grade, 5 Megapixeli macro cu f/2.4, 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, filmează 4K cu până la 30 fps, 1080p cu până la 60 fps, cameră frontală de 32 Megapixeli cu f/2.45, filmează 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 4600 mAh cu încărcare la 30W şi wireless la 15W, 205 gr. dimensiuni de 166.6 x 77.09 x 8.88 mm.

Preţul pare a fi puţin cam măricel, însă se putea şi mai rău. În plus, HTC U23 Pro vine cu aplicaţia VIVERSE preinstalată şi este compatibil cu headset-ul VR / AR VIVE XR Elite (asta ca informaţie complementară).

Despre autor

Cosmin Mușat