După exemplul Paris, Bucureştiul ar putea interzice trotinetele electrice de închiriat din 2024

După exemplul Paris, Bucureştiul ar putea interzice trotinetele electrice de închiriat din 2024
Hardware

Stelian Bujduveanu propune ca pentru a reduce costurile şi pentru a exista o prezenţă ridicată la vot, organizarea referendumului să fie făcută împreună cu alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.
Săptămâna trecută aflam că în Paris au fost interzise trotinetele electrice în regim self-service. Decizia a fost luată în mod democratic, parizienii votând în cadrul unui referendum organizat în luna aprilie. Astfel, începând cu luna august cele 15.000 de trotinete ale unor companii precum Lime, Tier sau Dott au fost scoase treptat de pe străzi, de la 1 septembrie acestea devenind istorie.
Pe acelaşi model ar putea decide şi bucureştenii dacă mai vor trotinete electrice în regim self-service pe străzi. Viceprimarul General al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu General, unul care dacă va avea susţinerea politică necesară, s-ar putea finaliza cu organizarea unui referendum pe această temă. Voi ce părere aveţi legat de această iniţiativă ? Ar trebui interzise trotinetele de închiriat în Bucureşti (şi, de ce nu, poate chiar şi în alte oraşe din ţară) ?
Sigur că momentan este doar o propunere, însă aceasta s-ar putea transforma într-o acţiune concretă dacă va fi aprobată în Consiliul General.

Via: hotnews.ro

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.