Oppo pregăteşte lansarea unor noi smartphone-uri premium, modele ce vor face parte din seria Find X7. Pentru început vor exista două telefoane, Oppo Find X7 şi Find X7 Pro, iar cel din urmă a apărut pe site-urile de specialitate în două imagini de tip hands-on:
Este clar că ansamblul foto va oferi rezultate bune, mai ales că se aşteaptă ca senzorul principal să fie un Sony LYT-900 de 1 inch, însă până aflăm mai multe detalii, haideţi să discutăm despre design.
A doua imagine însă ridică multe întrebări. Camera foto cvadruplă este încadrată de un modul uriaş octagonal, unul care din poză pare a ieşi destul de serios în relief. Se pare că bliţul nu a mai avut loc în acest modul, astfel că a fost poziţionat random undeva sus, cât mai puţin vizibil.
Cum vi se pare viitorul Oppo Find X7 Pro ? Este o ciudăţenie din punct de vedere estetic sau este altceva, o încercare îndrăzneaţă din partea companiei chineze ?
În prima imagine observăm un display curbat, posibil un AMOLED LTPO cu scanner de amprente integrat în ecran şi cameră frontală tip bulină poziţionată central. Nimic deosebit din acest punct de vedere.
Related Posts
15 produse din oferta Fashion Days de Black Friday 2023 pe care le-am salvat în Favorite
- admin
- 05/11/2023
🔺Un brand de încălțăminte cu care am avut și experiențe bune, dar și unele mai nefericite
Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision de 5% din valoarea fără TVA a produsului comandat. Prețurile exprimate sunt valide în momentul în care articolul a fost scris.
7. Ghete chukka de piele întoarsă Neumel
🔺Un brand din ce în ce mai apreciat și la nivel local
Îmi place încălțămintea mid-high și am mai multe perechi. Mi-au plăcut mult două perechi pe care acum nu le mai găsesc Nike Kwazi și Asics GORE-TEX® Gel-Lyte V. Din păcate, nu le mai găsesc disponibile în nicio variantă.
🔺O bluză simplă și cu un verde ce-mi place
9. Hanorac Superdry
6. Ghete Chelsea UGG
Am o bluză G-Star RAW și o pereche de jeanși. Sunt mulțumit de calitatea materialelor, deși trebuie să recunosc că eu nu fac parte din nișa lor. Se adresează mai ales tinerilor de 15 – 20 – 25 ani și nu moșilor de aproape 40 ani.
Mi se pare că New Balance iese în evidență prin design, dar și prin cât de confortabili sunt. Din păcate, mi se pare că nu stau așa bine pe partea de durabilitate în timp.
10. Hanorac The North Face
Nu știu cum sunteți voi, dar la tricouri de o bună perioadă de timp apreciez simplitatea, fără logo-uri prea mari, texte de dimensiuni generoase etc.
8. Hanorac adidas Sportswear
Este unisex și folosesc un model similar, dar pe negru și de la Tommy Jeans (a fost în jur de 170 – 180 lei).
Mi-am propus de ceva timp să cumpăr o geacă The North Face, dar mereu mi s-a părut că prețurile sunt ceva cam sus. Modelul mai este îl consider ok-ish, nu m-aș supăra să aducă un plus de culoare, dar înțeleg că negrul are beneficiile sale.
Nu am avut nimic de la acest brand și aș fi tentat să încerc. Au o mulțime de produse în oferta FD de Black Friday 2023, multe geci, bluze, hanorace etc.
Le apreciezi când le folosești. Sunt extrem de comode, ușor de încălțaț și călduroase. Nu am folosit acest model ci unul similar cu ce aveți în linkul următor. Nu au fost deloc ieftine, dar le am de câțiva ani și cred că ar fi cazul să le trag pe dreapta.
🔺Am un model similar și am rămas uimit de cât de multe ori o folosesc
4. Cămașă Hugo
Știu că unii dintre voi veți strâmba din nas că nu prea este legătură între Fashion Days și gadgeturile, că doar faptul că eMAG & Naspers se află în spate ar fi o conexiune cât de mică etc. Da, aveți dreptate până la urmă.
🔺De la ghetele pe maro aș alege pe cele pe gri
🔺BOSS are fabrică și în România, din câte știu
Îmi place că nu are logo-ul la vedere și prețul nu este neapărat mare nici acum, dar de Black Friday nu m-aș supăra să fie în jurul a 100 – 150 lei. Hugo este un fel de brand low-cost al Boss, așa cum este Redmi pentru Xiaomi să zicem.
🔺Ar merge la pachet cu geaca The North Face de mai sus
Nu iese în evidență cu mai nimic, dar la o vârstă îți dorești asta, să treci cumva mai undercover și să nu atragi atenția asupra ta.
Totuși, pe lângă gadgeturi ne cumpărăm și haine, iar în ultimii ani și mai ales de când cu pandemia ne uităm mai mult spre online, de aici creșterea business-ului practicat de către Fashion Days, AboutYou, Zalando etc.
🔺Alpha Tauri va purta numele BOSS F1 din 2024
Am mai multe pereche și pot să spun că am avut și experiențe nefericte, dar cumva ilogic am mers mai departe pe acest brand. De cele mai multe ori îmi plac culorile și materialele folosite. Nu m-aș supăra să fie ceva mai rezistente, să fure din experiența Levis la acest capitol.
Am pus varianta XL la favorite. Sper că mânecile nu sunt lucioase prea pronunțat, dar există oricând varianta de return la easybox cu retur al banilor în 30 de minute de la poziționarea coletului în locker.
14. Portofel Garbalia
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
🔺Și aici accentul este pus pe simplitate
3. Bluză sport G-Star RAW
A fost vremea ceva cam caldă și nu am folosit o jachetă-cămașă similară (doar că materialul este din raiat). Merge cu tricou pe dedesubt.
🔺Nimic ieșit din comun, hanorac clasic
Mai este și opțiunea pe negru, dar mi se pare a fi cea mai puțin inspirată alegere.
5 gadgets de la LIDL (11.12 – 17.12.23)
- admin
- 10/12/2023
Interesant este că pe lângă brandurile proprii, LIDL a listat și Redmi Buds 3 Pro. Presupun că Xiaomi a dat un discount generos ca produsul său să ajungă a fi poziționat aici. Recenziile primite din partea altor magazine de specialitate nu sunt așa spectaculoase. O alternativă în sub 200 lei aș vedea în Jabra Elite 2.
🔺Nu strică și o protecție pentru perete dacă-l montați la interior
4. Lampă de birou cu ceas integrat
O soluție mai bună pe fir ar putea fi căștile Sony MDR-ZX110B la 64 lei pe lungă ce au nota 4.39 din 411 review-uri. O altă soluție ar putea fi căștile de aici ce au și bluetooth, dar și recenzii decente.
Acest articol NU face parte dintr-o campanie desfășurată alături de LIDL. Toate parteneriatele sunt semnalate prin tag-ul advertorial și printr-o notificare la sfârșit de articol.
Autonomia ar fi de până la 16 ore, iar durata de încărcare de la 0 – 100% pe USB Type-C ar fi de 2 ore și jumătate. Cablul are 1.2 metri lungime, poți să te conectezi la sursa de muzică și pe fir pe lâmgă bluetooth iar garanția s-ar duce până la 3 ani (Bonul poate fi înregistrat în aplicația LIDL+ (Android / iOS).
Am ales 5 produse de tip gadgets din catalogul LIDL ce va fi activ din cursul zilei de mâine. Printre altele veți găsi căștile wireless Redmi Buds 3 Pro. LIDL mai vinde și altceva în afară de gama proprie Silvercrest.
Este o jucărie interesantă ce-i poate aduce alături pe cei mari și mici, mai ales în pragul sărbătorilor de iarnă ce se anunță la orizont.
🔺Căști ieftine on-ear cu bluetooth
3. Darts electronic cu LED
Într-un buget apropiat se află o lampă de birou pentru cei mici, ce are și suport pentru instrumente, dar și proiector, baterie de 2000 mAh reîncărcabilă pe USB. A strâns nota 4.90 din 80 de review-uri.
Catalogul complet îl găsiți aici.
🔺Poate fi un accesoriu util pe birou
2. Căști wireless Silvercrest și Redmi Buds 3 Pro
5. Microsocop și telescop de la LIDL
🔺Cadouri inspirate pentru a trezi curiozitatea într-un junior
5 motive să alegi Samsung Galaxy Z Flip5
- admin
- 25/08/2023
4. Cel mai bun smartphone flip la nivel de cameră foto și video
Față de generația anterioară nu sunt modificări în ce privește senzorii integrați, dar procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen2 ajută cumva postprocesarea implementată de Samsung, iar rezultatele sunt impresionante. Am un articol dedicat pentru asta și o să-l găsiți pe site cât de curând. RAZR 40 Ultra și Find N2 Flip nu se descurcă la fel de bine în low-light și nu realizează materiale video la o calitate atât de bună precum Flip5.
Ecran de 3.4 inci pe care poți aduce diferite widgeturi
Poți să-l folosești de la captarea unui selfie și până la navigarea la pas printr-un oraș necunoscut.
Structura de rezistență din aluminiu iese în evidență în părțile laterale
1. Cel mai performant hardware de pe un smartphone pliabil în acest format;
5. Cel mai bun suport software
Niciun alt smartphone flip nu-l depășește pe partea hardware
Suportul software oferit de către Samsung pe vârfurile sale de gamă nu are echivalent în universul Android, pentru moment
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro, Canon 70D și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
Display-ul extern este de 3.4 inci și este protejat cu sticlă Gorilla Glass Victus 2. Îl poți personaliza după cum dorești la nivel de AOD, widgets etc.
Sunt sigur că și celelalte două smartphone-uri se descurcă cu orice aplicație sau joc din Google Play, dar în cazul Samsung la Flip5 nu s-a făcut nicio concesie. Au implementat ce este mai bun în momentul de față.
Am testat Samsung Galaxy Z Flip5 și review-ul urmează a fi publicat pe Gadget.ro în perioada imediat următoare. Mai jos găsiți 5 motive în a alege smartphone-ul pliabil de la compania sud-coreeană.
Nu sunt diferențe majore față de generație anterioară, dar când le ai unul lângă altul, nu ai cum să nu remarci modelul de anul ăsta. Nu mai are spațiu când îl pliezi, iar telefonul în sine lasă impresia de produs premium, fără nicio concesie făcută.
2. Design premium, balama ce imprimă ideea de rezistență în timp și cel mai bun sunet de pe un smartphone flip din ce am testat până acum
Samsung Flip 5 este unul dintre smartphone-urile pliabile ce cred că se va bucura de succes comercial susținut, mai ales dacă se va situa cumva în linie cu rezultatele atinse de către generațiile anterioare.
Poți să folosești display-ul extern și spre a afișa clipuri video din YouTube, Google Maps, ai notificările în acest spațiu etc.