Samsung se pregăteşte să arunce în luptă noi device-uri din seria Galaxy A, modele care de obicei vin cu un raport calitate – preţ destul de bun (din acest motiv această serie generează volume serioase pentru producătorul sud-coreean).
Samsung Galaxy A14 4G a fost lansat deja oficial la sfârşitul lunii februarie, însă doar în India. La mijlocul acestei luni urmează să îl vedem anunţat şi în Europa, iar alături de acesta vor mai sosi şi Samsung Galaxy A34, respectiv Galaxy A54.
Preţurile pentru cele trei modele vor fi destul de ridicate, însă cu siguranţă nu ne mai miră nimic. Iată care vor fi acestea:
Samsung Galaxy A14 4G în varianta cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare – 219 euro;
Samsung Galaxy A34 în varianta cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare – 419 euro;
Samsung Galaxy A34 în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare – 499 euro;
Samsung Galaxy A54 în varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare – 519 euro;
Samsung Galaxy A54 în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare – 569 euro.
Dacă în cazul Samsung Galaxy A14 4G găsiţi aici toate detaliile, la celelalte două device-uri aşteptările sunt următoarele:
Samsung Galaxy A34 5G va veni cu un ecran Super AMOLED de 6.6 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz, procesor MediaTek Dimensity 1080 de tip octa-core, 6 / 8 GB RAM, 128 / 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă cu senzor wide de 48 Megapixeli cu OIS, senzor ultrawide de 8 Megapixeli şi senzor macro de 5 Megapixeli, cameră frontală de 13 Megapixeli şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 25W.
Samsung Galaxy A54 5G ar urma să aibă un ecran Super AMOLED de 6.4 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz, procesor Exynos 1380 de tip octa-core, 8 GB RAM, 128 / 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli cu OIS, senzor ultrawide de 12 Megapixeli şi senzor macro de 5 Megapixeli, cameră frontală de 32 Megapixeli şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 25W.
Acum că aţi văzut cele mai importante detalii, tot nu vi se par mari preţurile ?
Am descoperit din întâmplare câteva secvenţe din acest film pe TikTok şi am zis să îi dau o şansă, mai ales că actorul principal era Antonio Banderas. Personal mi-a plăcut mult acest actor în tinereţe, în filme precum The Mask of Zorro, Desperado şi chiar The 13th Warrior.
Pain Hustlers urmăreşte o poveste reală, una dramatizată corespunzător zic eu şi chiar merită cele 2 ore din viaţa nostră.
Security;
Din raţiuni de comoditate şi rapiditate toate au fost descărcate offline de pe Netflix, tocmai de aceea le-am trecut la categoria „Netflix and chill”. Să le luăm pe rând. [embedded content]
Lungmetrajul urmăreşte povestea companiei, dar scoate în evidenţă şi povestea de viaţă a unei mame lipsite de noroc şi de succes, Liza Drake (Emily Blunt). Liza ajunge de la sărăcie la bogăţie în doar câteva luni, însă deşi la început era hotărătă să calce pe cadavre pentru a face bani, problemele din viaţa personală (în special cele cu fiica sa) o readuc cu picioarele pe pământ, iar finalul este cu adevărat impresionant din punct de vedere moral.
La mini seria Beckham m-am uitat mai mult din curiozitate, în special ca pasionat al fotbalului. În vremea în care David Beckham era starul mondial al fotbalului eu eram destul de mic şi nici nu aveam aşa mare acces la mijloace de informare precum am în prezent.
Alături de Emily Blunt apare foarte des şi Chris Evans care deşi joacă foarte bine, personal mi s-a părut că rolul nu i s-a potrivit deloc. Pare de foarte mult ori fals în gesturi, cuvintele şi expresia facială nu se sincronizează deloc cu restul corpului, a lipsit ceva din personaj. În schimb Emily Blunt joacă impecabil, rolul îi vine mănuşă, la fel şi Andy Garcia (chiar dacă apare mai rar, de fiecare dată când intră în scenă oferă un aer misterios filmului).
Pain Hustlers este unul dintre cele mai noi filme producţie proprie Netflix, un film inspirat din cartea „The Hard Sell: Crime and Punishment at an Opioid Start-Up” a ziaristului Evan Hughes. Povestea este bazată pe o întâmplare reală, dar acţiunea filmului este o dramatizare născocită de regizorul David Yates.
Security este oarecum un film de acţiune de tipul one man show, însă nu atât de evident precum altele din aceeaşi categorie. Nu avem un film cu un fir narativ prea complicat, nici actorii nu au fost prea întrebuinţaţi în a-şi arăta calităţile, ba chiar Liam McIntyre dezamăgeşte, încearcă să fie amuzant în personajul său şi nu îi iese deloc.
Pain Hustlers;
Documentarul urmăreşte povestea fotbalistului David Beckham, a relaţiei dintre David Beckham şi Victoria Caroline Adams (actuala doamnă Beckham) şi a încercărilor prin care a trecut aceasta, cât şi cum a ajuns jucătorul de fotbal David Beckham să creeze un adevărat imperiu în jurul său. Am creat pe site tag-ul „am văzut”, unul în care puteţi găsi toate articolele mele tip opinie despre filme !!!
În documentar apar foarte multe nume importante din lumea fotbalului (Eric Cantona, Gary Neville, Ronaldo, Roberto Carlos, Roy Keane, Alex Ferguson, Rio Ferdinand şi mulţi, mulţi alţii), iar în cele 4 episoade sunt prezentate atât momente excelente din viaţa lui David Beckham, cât şi unele cu adevărat uluitoare în sens negativ (spoiler: vă aduceţi aminte de cartonaşul roşu luat în fazele eliminatorii de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998 în meciul cu Argentina ? Ce a urmat după este dramatic pentru un om).
Am lipsit câteva zile de pe site, prilej cu care mi-am permis pe lângă miile de paşi parcurşi zilnic, să mai vizionez şi alte două filme + o mini serie. Aşa că după Expend4bles şi Fractured am reuşit să văd zilele acestea un film din 2017, Security, cât şi două noutăţi din acest an, Pain Hustlers şi Beckham.
Filmul în sine nu este o capodoperă, însă nu este nici o dezamăgire. Este acel tip de lungmetraj perfect pentru o seară de weekend în care vrei să te uiţi la ceva lejer cu acţiune, fără prea multe efecte speciale şi cu ceva actorie pe ici pe colo. 🔴NOTA: 6.5 din 10.🔴
Beckham;
🔴NOTA: 5.5 din 10.🔴
Povestea simplă, Eddie (Antonio Banderas), fost militar de război cu ceva traume se îndepărtează voit de familia sa pentru a nu îi face rău, este în căutarea unui job care să îl ajute să treacă peste acest moment dificil. Se angajează ca paznic la un mall şi în prima seară o puştoaică martora unei crime scapă de cei ce voiau să o ucidă şi se refugiază în mall. De aici începe toată acţiunea, una ce îl aduce pe cunoscutul Ben Kingsley în rol negativ.
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52. 🔴NOTA: 7 din 10.🔴 [embedded content]
Filmul se învârte în jurul corupţiei din industria farmaceutică americană şi are la bază povestea Insys, o companie farmaceutică mică care a explodat peste noapte prin mituirea medicilor în promovarea unui produs analgezic puternic ce crea depedenţă, dar care avea şi ceva efecte adverse urâte (inclusiv moarte prin supradozare).
Documentarul este unul uşor de urmărit, episoadele sunt rulate cronologic şi conţin multe informaţii cu caracter de noutate. Chiar dacă nu a fost niciodată un jucător cu adevărat exponenţial (deşi a avut acest potenţial), David Beckham a ştiut cum să menţină un echilibru între fotbal şi viaţa de superstar, chiar dacă a existat un moment de cotitură în viaţa lui când a trebuit să renunţe la prioritatea fotbal în defavoarea brandului său care vindea şi vinde mult. [embedded content]
Am organizat votul cititorilor și în 2022, 2021, 2018, 2017, 2016.
Sfârșitul lui 2023 am curajul să spun că prinde Gadget.ro în poziția de cel mai citit site de tehnologie din România. Am primit mai multe întrebări legate de momentul în care chestionarul cu votul cititorilor urmează a fi lansat, iar așteptarea a luat sfârșit. Trebuie doar să lăsați un comentariu la acest articol în care să justificați alegerea de la cel puțin una dintre întrebări. Tragere la sorți se va face cu Random.org pe 31 decembrie. Chestionarul va fi deschis până pe 30.12. Pot să spun că sunt chiar curios de ce rezultate vor ieși. Menționez că nu sunt colectate adrese de mail etc. Noutatea în 2023 este că o parte din chestionar va fi rulat și pe pagina noastră de Facebook, iar voturile strânse acolo vor fi luate în calcul pentru a stabili rezultatul final. Pe întreg anul am rulat o sumă de chestionare pe pagina de Facebook, iar unele au strâns și mii de voturi. Să sperăm că vor fi de impact și cele pe care le vom aduce în zilele următoare.
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
Avem și un mic concurs cu această ocazie. Sunt 3 produse ce pot fi câștigate:
Dacă cumva mi-a scăpat ceva, mă puteți atenționa în secțiunea de comentarii.
Huawei Watch GT3 SE;
Nest Hub din generația a 2-a;
Xiaomi Mi Bedside Lamp 2.
Aș vrea să mulțumesc celor ce și-au făcut timp și au lăsat comentarii pe site de-a lungul anului, celor ce își fac timp și ne parcurg articolele. Fără voi nu am fi reușit să ajungem no. 1. Ajută imens să ai feedback din partea cititorilor.
ACEA (Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile) a publicat cel mai recent raport al vânzărilor auto, cel aferent pentru luna martie 2024.
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.
Cele mai mari creşteri le-au avut maşinile hibride (+12.6% YoY), restul segmentelor fiind în general pe minus: maşinile electrice (-11.3% YoY), benzină (-10.2% YoY) sau diesel (-18.5% YoY).
Şi totuşi luna martie nu pare a fi o anomalie dacă ne referim strict la maşinile diesel. Situaţia primului trimestru în România este următoarea: România pare a fi o ciudăţenie a Uniunii Europene, ţara noastră înregistrând cea mai mare creştere când vine vorba de vânzări ale maşinilor diesel (peste noi mai este şi Malta, dar acolo au fost 80 de maşini vândute, cantitate neglijabilă). Dacă în martie 2023 în România se vindeau 1348 maşini diesel, în martie 2024 au fost comercializate 1807 maşini diesel, adică o creştere cu 34.1% YoY.
În acelaşi timp, vânzările de modele electrice au înregistrat o scădere cu 35.7% YoY (doar 660 de unităţi), în timp ce interesul pentru maşinile pe benzină a lipsit cu desăvârşire (-41.8% YoY, 2806 unităţi comercializate).
La nivelul Uniunii Europene vânzările au scăzut cu 5.2% vs aceeaşi lună din 2023 (YoY), înregistrările totale depăşind cu foarte puţin bariera a 1 milion de unităţi (1.031.875 unităţi mai exact).