Acum că totul este în regulă şi poate comercializa în voie telefoane inteligente pe bătrânul continent, Oppo intenţionează să revină puternic cu noi modele din toate categoriile de preţ. Până atunci însă, compania chineză a publicat o listă cu 28 de smartphone-uri care vor primi luna aceasta actualizarea la interfaţa ColorOS 14 bazată pe Android 14.
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.
Oppo este „back in business” în Europa, asta după ce la sfârşit de ianuarie Oppo şi Nokia au anunţat un parteneriat pe termen lung pe o serie de patente, inclusiv unele esenţiale legate de tehnologia 5G. Vorbim de peste 20.000 de patente, din care mai bine de 6000 au legătură cu 5G-ul (ştiţi că producătorul chinez avea mari probleme în multe ţări europene din cauza disputei cu Nokia).
Dacă aveţi unul din modelele menţionate mai sus, în curând veţi primi notificarea de update.
Pe partea de Selfie nu există dubii, realme pur și simplu reține un număr substanțial mai mare de detalii, datorită unui senzor mai generos, de 32Mpx. Dar și pentru că Redmi se faultează singur, îi face un baby face lui Emil de zici că facem reclamă la filmul Barbie, că tot e mare hype în cinematografe. În cele două seturi de selfie-uri, cu și fără adâncime de fundal (fundal clar/blurat).
Diferență de abordare de prost-procesare (în stânga realme 11 Pro+ 5G, în dreapta Redmi Note 12 Pro+ 5G), pe senzorul UltraWide
În pozele din stânga sus Redmi mai reușește din punctul meu de vedere să reducă diferența creată, și se descurcă mai bine în situația contră-lumină (poate un pic prea bine, poate ajutat și de faptul că oricât de mult am încercat să aliniez camerele pe trepied, există o diferență de câteva grade dintre cele două imagini – redmi are cu câteva grade orientarea mai spre stânga, spre clădire, e posibil să fi fost ajutat de faptul că teoretic avea mai puțină lumină în cadru. Chiar dacă de focalizat, am dat click pe norișorul deasupra steagurilor).
Prețul absolut prohibitiv (penibil) cerut pentru un telefon High-End (6000 Lei a devenit parcă un benchmark în zilele noastre, toate companiile încearcă să-i spargă bariera)
Telefoanele din gama Mid-Range au ajuns să ofere funcții din ce în ce mai competitive, precum autonomie 1,5-2 zile, încărcare super-rapidă și nu în ultimul rând, o cameră foto destul de bună, suficient de bună pentru mulți dintre utilizatorii obișnuiți.
Personal, aș îndrăzni să spun că modelul realme 11 Pro+ 5G are un soft mai permisiv și mai complex pe partea de foto-video, în caz că aveți răbdare să experimentați.
Night Mode Realme 11 Pro+ 5G vs. Redmi Note 12 Pro+ 5G.
În primele două scenarii apare și prima diferență notabilă: realme saturează (mai mult). Cel mai ușor se observă pe coroana copacilor, dar și cerul. Dar și pe aleea din Herăstrău și iarba spre lac.
Date tehniceLe-am avut în perioade diferite de timp, am observat că acest lucru mi-a afectat un pic și pozele de noapte (eu ieșeam mereu după 21:30 să fac pozele de noapte, dar ziua se lungea, la ora respectivă nu mai aveam aceleași condiții de lumină etc) – deci o comparație directă era dificilă. Iar citirorii noști ne-au sugerat o comparație directă (inclusiv cu Samsung A54, dar pe acela nu l-am mai avut la îndemână, așa că am folosit două device-uri dragi mie, sper să fie un comparativ interesant :).
realme 11 Pro+ 5G
Redmi Note 12 Pro+
Ecran
OLED 6,7”, aspect 20:9, rezolutie 2412 x 1080 pixeli, densitate 394 ppi, rată de refresh maximă la 120Hz, luminozitate peak 950 niți, raport ecran corp 90.5%
OLED de 6.67 inch, aspect 20:9, rezolutie 2400 x 1080 pixeli, densitate 395 ppi, rată de refresh maximă la 120Hz, HDR10+, Dolby Vision, luminozitate maximă 900 niți (HBM) raport ecran corp 86,8%, sticlă protecție Corning Gorilla Glass 5, folie din fabrică aplicat de ecran
Procesor
Mediatek Dimensity 7050 pe 6 nm, octa-core cu 2 x 2.6 GHz Cortex-A78 și 6 x 2.0 GHz Cortex-A55
Mediatek MT6877V Dimensity 1080 pe 6 nm, octa-core cu 2 x 2.6 GHz pe Cortex-A78 + 6 x 2.0 GHz pe Cortex-A55
Memorie
12 GB RAM, 512 GB spațiu de stocare, UFS 3.x
8 GB RAM, 256 GB spațiu de stocare UFS 2.2
GPU
Mali-G68
Mali-G68 MC4
Sistem de operare
Android 13 / realme UI 4.0
Android 12 / MIUI 14
Conectivitate
DualSIM (Nano-SIM, dual stand-by), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6, dual-band, Bluetooth 5.2, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS, NavIC USB Type-C 2.0
Dual SIM 5G nano SIM, Wi-Fi 6 802.11 a/b/g/n/ac/ax, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.2, NFC, localizare prin GPS, Glonass, Galileo, BDS Jack audio 3.5mm USB Type-C 2.0
Camere foto și video
Modul camere foto spate cu 3 senzori: – 200 Megapixeli Wide, f/1.69, 1/1.4″, 0.56µm, PDAF, OISÎn stânga jos, avem în fiecare poză plusuri și minusuri. realme are mai puțin ”înfrumusețare” dar avem mai multe elemente de soft/compression, pe care nu le-aș dori prezente. În poza cu Redmi Note 12 Pro+, chiar dacă mă cam disperă ”beautification”-ul de care nu ai cum să scapi, avem detalii în plus, precum genele care sunt mai bine conturate, prezente la modelul Xiaomi. Și decuparea de fundal este mai bine realizată de Redmi, să spunem așa, cu vreo 20% mai bine. 🙂 Evident, în clasa High-end decupajul e și mai bine făcut, dar în segmentul de față, ambele au fost OK.Nu știu ce părere aveți voi, dar mie în pozele de noapte cerul vreau să fie negru, sau aproape negru, așa cum îl văd/percep cu ochii mei, nu supra iluminat, exagerat.
Modul camere foto spate cu 3 senzori: – 200 Megapixeli Wide, 1/1.4 inch, f/1.65, 0.56µm, OIS, PDAF multi-direcțional, binning 16 la 1 pentru a forma un pixel de 2.24μm – 8 Megapixeli ultrawide, 1.12 μm, f/2.2, AF, FOV 119°, 1/4″, 1.12µm – 2 Megapixeli macro, f/2.4 Filmează 4K 2160p cu 30 fps, Full HD 1080p cu 30 / 60 fps, slow motion la 1080p cu 120fps. Dar cum spuneam, există plusuri și minusuri. Comparând pozele pe ecran mare, nu am putut să nu observ diferența de algoritmi de compresie – modelul realme este mai dur pe contururi, pe când Xiaomi este mai blând la detalii, apare mai puțin zgomot.
Baterie + încărcare
5000 mAh, încărcare 100W SUPERVOOC, încărcător 100W GaN și cablu 10A în cutie
5000 mAh, încărcare pe fir la 120W, încărcător USB Type-A GaN 120W în cutie, fir USB Type-A – Type-C 6A Încărcare la 100% în 19 min (specificat de Xiaomi – în testele noastre puțin mai mult ~24-25 min pe Boost Mode)
Spate telefon: sticlă Certificare IP53 pentru rezistența la praf și stropi apă, Difuzoare stereo cu suport Dolby Atmos, Cititor amprentă pe butonul de power pe partea laterală dreapta Port infraroșu
Greutate
189 grame
210,5 grame
Dimensiuni
161.6 x 73.9 x 8.2 mm
162,9 x 76 x 8,98 mm
În emblematica biserică și mănăstire construită în 1724, Biserica Mănăstirii “Stavropoleos”, din nou ambele camere și-au făcut datoria în categoria din care fac parte – midrange. Doar abordările sunt diferite – realme merge pe captarea și celor mai fine detalii (precum anumite contraste pe pictură, elementele în relief în jurul geamurilor, o formă de basorelief), în schimb Redmi merge pe mai multă lumină, detalii soft (picturile arată mai natural, piatra cubică este mai bine scoasă în evidență, persoana care pășește îm cadru este mai ușor recunoșcibilă).
În următoarele două scene nu mă voi pronunța – ambele aparate au scos excelent pentru gama lor, unora s-ar putea să le placă realme, altora redmi, în funcție de preferintețe iluminării clădirilor.
Pe pozele de noapte, realme este mai permisiv cu luminile, detaliile pe panourile luminoase se văd mai bine, unde Xiaomi supra-expune, pierde informația. În schimb pe luminile/corpurile de iluminat stradale induc o refracție nedorită pe realme de care nu scapi pe Ultrawide.
Ambele modele au ecran OLED foarte luminos, în peak am măsurat cu ambele peste 950 niți, deci lumina directă a soarelui nu e o problemă pentru niciunul. Refresh 120 Hz, ajustabil și dinamic. Dacă sunteți fan ecran curbat, realme 11 Pro+ 5G e răspunsul, Xiaomi Redmi pentru fanii marginilor drepte, necurbate, modelului clasic, cum s-ar spune. Raportul ecran corp avantajează modelul realme, ce trece de 90%.
Despre procesoare…am mai spus, Mediatek Dimensity 7050 pe 6 nm, este defapt un Dimensity 1080 cu haine noi, adică o redenumire și nimic mai mult – deci diferențele de performanță dintre cele două telefoane se reduc la cât de bună e implentarea, cine reușește să răcească mai bine procesorul. Mai puțin throttling înseamnă eficiență mai bună. Realme ajunge la finish mai repede, bravo lor ce au făcut, fără să văd supra-încălzire.
Stocarea internă este de x2 mai mare pe realme (512 GB) și este și mai rapidă (UFS 3.1 vs UFS 2.2) decât stocarea cu care vine modelul Redmi (256GB). 12GB RAM față de 8 GB RAM iarăși este un mare plus, cel puțin pentru cumpărătorul final, nu pentru mine. Dacă a ajuns atât de praf Android că are nevoie de mai mult RAM decât un PC de acum 3-4 ani, vai de capul ei de tehnologie…
Producării ambelor telefoane promit suport similar: 2 update-uri majore de sistem de operare Android și 3 ani de suport actualizări de securitate – nu e de cale afară, dar nu e nici rău, zic.
realme 11 are un spate din piele vegană absolut senzațională la pipăit și ca și design, dar fără protecție devine repede vulnerabil – cremul de pe sample-ul nostru a prins un pic de albastru de la buzunarul blugilor mei, doar după nici 2 săptămâni. Se curăță, dar m-a pus pe gânduri și m-a făcut să-i pun husa din pachet. Redmi are o abordare mai conservatoare – are sticlă pe spatele telefonului, deci este protejat de uzură și arată și se simte bine în mână. Nu alunecă, cel puțin nu atât de tare cum v-ați aștepta, dar în caz de nevoie, puteți să-i puneți și lui husa TPU din pachet.
Încărcarea este senzațională la ambele telefoane: 27 min la realme 11 Pro+ 5G, 25 min la Redmi.
Autonomia la fel: 1,5 zile fără gaming, chiar spre două zile, ambele modele. Super.
Smartphone
Performanțe realme vs. Redmi
Teste benchmark
realme 11 Pro+ 5G
Redmi Note 12 Pro+
AnTuTu v9.6.1
566095 puncte
506565 puncte
AnTuTu v10.0.3
615644 puncte
584680 puncte
AndroBench
Sequential Read – 1887 MB/s Sequential Write – 1811 MB/s Random Read – 248 MB/s Random Write – 248 MB/s
Sequential Read – 964 MB/s Sequential Write – 926 MB/s Random Read – 249 MB/s Random Write – 246 MB/s
3DMark
Wild Life Vulkan – 2307 puncte Wild Life Extreme Vulkan – 634 puncte
Wild Life Vulkan – 2252 puncte Wild Life Extreme Vulkan – 627 puncte
Cel mai nou membru al echipei Gadget.ro. Veți găsi articole, review-uri și editoriale pe diverse teme din domeniul tech.
Nu voi intra în amânunte legate de construcție/design, performanțe, autonomie etc. Pentru acest lucru vă rog să aruncați un ochi pe articolele dedicate fiecărui model în parte, link-uri mai sus un pic.
Scneariul 1 – Ziua
Redmi a coborât în schimb sub pragul de 1900 Lei, așadar…voi decideți cu ce plecați în concediu. 🙂
În perechea din dreapta, îmi place realme 11 Pro+ 5G că a scos o dinamică mai bună, zona din umbră se vede mai bine, evident, poza făcută de Redmi e mai ”naturală”. Dar mie personal îmi place varianta de procesare realme. Per total, egalitate la Portret, în cele două unghiuri fiecare are un punct câștigat, Fie că alegeți realme 11 Pro+ 5G sau Redmi Note 12 Pro+ 5G, vă pot spune un lucru: ambele s-au descurcat destul de bine pentru clasa din care fac parte. Nu mă voi pronunța în favoarea unui model, și nu voi încerca să vă induc care aparat s-a descurcat mai bine. Dacă ați citit cu atenție comentariile mele, știți care telefon mi-a plăcut mai mult de 51% :).
Dacă în condiții de lumină puternică realme câștigă în majoritatea situațiilor, chiar dacă supra-saturează tot ce prinde verde etc, în lumină mai puțină, precum la amurg, Redmi Note 12 Pro+ revine și câștigă vizibil. În imaginile de mai jos, urmăriți detaliile din vegetație – pomii de pe malul opus, ușor contra-lumină (în special în poza din dreapta, atât vegetația / iarba de pe malul apropiat, dar și pomii de pe malul opus mult mai bine evidențiați de către Redmi Note 12 Pro+ 5G).
Aici lucrurile devin chiar interesante. Bătălia piticilor devină epică. 🙂
Pe modul UltraWide, datorită senzorilor mai mici, de 8Mpx, apar erori de compresie, zgomot (realme 11 Pro+ 5G în stânga, Redmi Note 12 Pro+ 5G în dreapta)
Aș puncta însă la realme un punct forte important ziua – anumite detalii – de exemplu coronamentul arborilor în ambele scenarii de mai jos, adică nu contează direcția soarelui, realme surprinde mai bine detaliile și gama de culori (se observă cel mai bine pe pozele din stânga, dinspre Arcul de Triumf către Piața Charles de Gaulle, dar și spre Casa Presei – pe Redmi coronamentul e flat, uniform, banal).
Scneariul 2 – Amurg
Segmentul smartphone-urilor mid-range a devenit anul acesta mai interesant ca niciodată. Motive sunt destule, mă opresc la două din cele mai evidente:
Scneariul 3 – Noaptea
Pentru astăzi v-am pregătit ceva așa mai de vară, mai de fun: am instalat un realme 11 Pro+ 5G lângă un Redmi Note 12 Pro+ 5G pe un minitrepied flexibil cu brațe și am încălecat pe-o șa, în căldurile astea prin oraș, să vedem care se descurcă mai bine într-un city break/concediu.
Modul generos alocat senzorilor la Realme
Dar voi face un foarte scurt rezumat/concluzie mai jos, înainte să sărim la testul foto propriu-zis:
Aici e din nou bătălie mare. Ce am observat la Redmi, culmea, când l-am avut prima oară, nu am băgat de seamă: pe modul Night Mode lipsește cu desăvârșire EV – adică nu poți să ajustezi din mers expunerea. Adică iese poza fix cum vrea camera. Din acest motiv am folosit Night Mode pe Redmi Note 12 Pro+ 5G doar în câteva scenarii – la poza de noapte de la Arcul de Triumf și la Palatul Justiției de pe malul Dâmboviței, mai mult cu scopul de a arăta micul (mare) handicap al acestui mod, în rest am trecut pe modul normal – mod în care Redmi îmi permite setarea EV, și astfel pozele din test nu mai sunt supra-expuse total aiurea.
În poza din dreapta Realme returnează mai multe culori, mai vii și nu arde imaginea (se poate observa pe scări diferența de informație – Redmi ”scapă printre degete” aceste informații).
Realme 11 Pro Plus 5G și Redmi Note 12 Pro Plus 5G vor să te atragă prin multe +
Scneariul 4 – Portret și Selfie
Vă readuc aminte rapid specificațiile celor două telefoane.
Și acum, o ultimă recapitulare a performanțelor:
Cameră frontală de 16 Megapixeli, f/2.5, (wide), 1/3.06″, 1.0µm Filmează FullHD 1080p cu 30 / 60 fps, HDR
În pozele din dreapta clădirea Intercontinental se distinge mai corect, Redmi Note 12 Pro supraexpune și pierde detaliile fațadei clădirii. Din nou, realme 11 Pro+ 5G campion la culori suprasaturate – voi alegeți dacă vă place așa, sau din contră, preferați ceva mai real, mai neutru cum este Redmi Note 12 Pro+ 5G.
Am avut ocazia și plăcerea să testez mai multe astfel de device-uri, printre care și surprinzătorul realme 11 Pro+ 5G, dar și un reprezentant de seamă Xiaomi, Redmi Note 12 Pro+ 5G, ce face parte din gama Redmi Note, care multă vreme a fost unul din cele mai iubite game mid-range în România.
Scneariul 5 – UltraWide
Două smartphone-uri cu senzori ce dispun de mulți megapixeli + specificații interesante
Dacă nu vă place modul ușor exagerat Night Mode de pe Xiaomi, pe modul auto cu un pic de ajustare EV (expunere mai mică) se poate obține ceva mai bine, dar mai slab decât modul Nigh Mode de pe realme 11 Pro+ 5G:
Cameră frontală de 32 Megapixeli, f/2.5, (wide), Filmează FullHD 1080p cu 30
În pozele din dreapta, analizând pozele pe ecran mare, am avut o mare revelație/șoc. În imaginea surprinsă cu Redmi Note 12 Pro+ 5G lipsesc detaliile de pe plăcile de granit de pe alee, dar și de pe plăcile din jurul statuii ”Căruța cu paiațe” din parcul TNB (stânga imaginii, sub statuie). realme 11 Pro+ 5G a imortalizat mult mai multe detalii fine!
În imaginile de mai sus Realme detaliază contra luminii fața Reginei Maria (statuie aflată în Arcul de Triumf), dar nici poza făcută cu Redmi nu e deloc rea. E doar o chestiune de gusturi. Menționez că lumina ambientală era galbenă, mai apropiată de poza cu Redmi. Realme aici a făcut o poză puțin mai fadă, culmea.
Bun, acum că am văzut specificațiile, atuurile fiecărui model în parte, performanțele în benchmark-uri, e momentul testului suprem: comparația 1:1 pe foto și video! La drum, zic. 🙂
În schimb, dacă aveți un monitor decent, cu măcar un profil RGB, veți vedea ce am vrut să vă spun, poate de multe ori în prea multe cuvinte. Și las aici un link și către pozele la rezoluții mai mari, dacă aveți răbdarea să le urmăriți mai în detaliu.
Concluzii
– 8 Megapixeli ultrawide, f/2.2, 16mm, 112˚ – 2 Megapixeli macro, f/2.4 Filmează 4K cu 30fps, Full HD 1080p cu 30/60/120/480fps, 720p@960fps, gyro-EIS
În final, aș fi vrut să vă dau o veste bună, cât de mult s-au mai ieftinit din momentul review-ului cele două dispozitive, dar n-a fost să fie. Avem chiar prețuri mai mari decât la lansare, vedeți aici.
Și dacă ați dori să folosiți aceste informații în scopul de a vă alege următorul companion – ideal ar fi să nu judecați pozele de aici de pe cine știe ce telefon cu un ecran saturat…sau cu Eyes Protection activat implicit, că s-a dus pe Apa Sâmbetei 80% din ce am vrut să vă povestesc aici.
Decupaj central pentru camera de selfie-uri
La capitolul Ultrawide, există plusuri și minusuri de ambele tabere.
Mărind pozele din stânga sus la 100%, se observă că luminile sunt mai bine prelucrate/post procesate pe realme, însă detaliile soft sunt la ele acasă, pe Xiaomi. Unii vor prefera poza din stânga, alții cea din dreapta.
Informaţia este oferită pe surse de zvonacul ShrimpApplePro, iar pentru a-i creşte credibilitatea, acesta a pus în fundal şi o poză cu ceea ce pare a fi un badge al unui angajat Foxconn. Zvonacul încearcă să ne convingă cu acea fotografie că are surse în interiorul fabricii.
Mai avem aproximativ două luni până când Apple va lansa noua generaţie de iPhone-uri, unele care din păcate nu vor aduce prea multe noutăţi la nivel de design.
Albastru;
Alb;
Verde;
Galben;
Roz;
Roşu.
Pentru că trebuie să existe totuşi nişte schimbări, mărul muşcat va lansa noua serie în mai multe opţiuni de culoare, astfel că varianta standard iPhone 15 ar urma să fie disponibilă în următoarele culori:
— ShrimpApplePro 🍤 (@VNchocoTaco) July 15, 2023
Extra color for poor people iPhone 15 will be green, yellow and pink So, – Midnight – Starlight – Green – Yellow – Pink – Product (RED) ? pic.twitter.com/qMo1hzN9ep
Poate pentru bărbaţi această informaţie nu este una prea importantă, însă pentru doamne şi domnişoare un iPhone 15 roz este bine venit.
Orange şi Vodafone au anunţat în urmă cu doar câteva ore un parteneriat extrem de important pentru realizarea de noi teste 5G la comun. Vorbim de teste realizate cu echipamente şi software livrate de furnizori diferiţi decât cei clasici, Ericsson, Nokia sau Huawei. Construcţia unor reţele Open RAN este pe atât de provocatoare, pe atât […]