Dacia va rămâne marca de sacrificiu a grupului Renault în ceea ce priveşte electrificarea

gAuto

Luca de Meo, CEO-ul grupului Renault, a oferit presei câteva informaţii interesante legate de planurile de viitor ale companiei.

În anii următori motoarele termice vor avea din ce în ce mai multe piedici, de la norme de poluare stricte, până la costuri mari de întreţinere şi taxe suplimentare. În acest context, Luca de Meo a anunţat că gama de maşini Renault va fi până în 2030 exclusiv electrică.

Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Dacia. CEO-ul grupului Renault a transmis că “Dacia va fi electrificată în ultimul moment cu putinţă, astfel încât să respecte propunerea de raport preţ calitate.” Maşinile Dacia vor rămâne astfel cu motoare termice până când producţia electricelor va permite menţinerea unui cost general scăzut sau până când restricţiile vor fi atât de dure încât nu va mai fi profitabil să produci maşini pe benzină sau motorină.

Se pare că Dacia Spring a fost o excepţie, metoda prin care Renault a reușit să ajungă la un preț scăzut fiind direct legată de relația cu China, însă această situație nu se va mai repeta prea curând (nu în următorii cinci ani).

Pentru Dacia viitorul este cel al motoarelor hibrid. Prima astfel de motorizare va apărea din 2023 pe Dacia Jogger.

Sursa: zf.ro

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro și Acer Aspire V3-571G.

Leave a Comment