Samsung Galaxy Tab S7 Lite ar urma să fie echipată cu procesorul Qualcomm Snapdragon 750G

Tablete

Smartphone-urile sunt peste tot, sunt zeci, poate sute de modele disponibile oricând utilizatorilor, fiecare poate căuta un device potrivit pentru el în funcţie de caracteristici, estetică, costuri etc.

Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre tablete. Această piaţă (deşi în revenire) duce lipsă de modele, iar cele existente sunt fie prea ieftine, fie prea scumpe. Oferta de tablete este limitată, nu avem modele best-buy, nu avem modele mid-range cu un raport corect calitate-preţ, nu avem prea multe variante.

Unul dintre puţinii producători ce au rămas pe această piaţă, Samsung, pregăteşte o nouă tabletă mid-range cu conectivitate 5G – Samsung Galaxy Tab S7 Lite. Din păcate la Samsung ne-am obişnuit să vedem preţuri foarte mari la tablete, astfel că nu îmi fac prea mari speranţe nici în acest caz.

Ce-ar putea să ne rezerve la nivel hardware Samsung Galaxy Tab S7 Lite ?

  • display de 12.4 inci;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 750G + Adreno 619 GPU;
  • variantă cu 4 GB RAM;
  • conectivitate 5G;
  • Android 11.

Cam atât am aflat din rapoartele Geekbench, însă cu siguranţă în zilele următoare vom detalia aceste informaţii.

Sursa: gizmochina.com

Leave a Comment