Loteria Română trece şi în online. În curând vom putea juca la LOTO 6/49, LOTO 5/40 sau NOROC pe orice device

Diverse

Trebuie să recunosc că nu am jucat niciodată la loto, a fost o scurtă perioadă în liceu când pariam la Pariloto (parcă aşa se numea). Există totuşi zeci de mii de români ce pun bilete la loto în fiecare săptămână, premiile frumuşele fiind cu siguranţă atracţia principală.

Loteria România a anunţat semnarea unui contract cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, contract al cărui principal obiectiv este acela de a dezvolta o platformă informatică de comercializare a jocurilor loteristice online.

Se pare că implementarea jocurilor loto online se va face în patru etape:

  • în prima etapa românii vor putea juca online LOTO 6/49 şi NOROC;
  • celelalte trei etape vor consta în activarea pe platformă a jocurilor Joker, Noroc Plus, LOTO 5/40 şi Super Noroc.

„15 septembrie 2020 va rămâne o zi importantă în istoria Loteriei Române. Semnarea contractului cu Autoritatea pentru Digitalizarea României consfințește colaborarea pe care o avem încă din luna aprilie. Crearea platformei informatice proprii de comercializare a jocurilor loteristice online reprezintă un proces necesar și firesc, iar realizarea acesteia este așteptată de jucători de foarte mulți ani. Digitalizarea reprezintă un pas important pentru dezvoltarea și modernizarea Loteriei Române.

Mă bucur că această realizare se concretizează în mandatul meu și datorez succesul întregii echipe. Toate demersurile pe care le-am făcut au fost susținute, din prima clipă, de Consiliul de Administrație, de Adunarea Generală a Acționarilor și, bineînțeles, de domnul Virgil-Daniel Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Împreună ne-am ținut promisiunea pe care am facut-o jucătorilor Loteriei Române cărora le mulțumim pentru încredere și le dedicăm, ca și întregii societăți românești, cei 114 ani de activitate”, a declarat Sebastian-Iacob Moga, director general al Companiei Naționale „Loteria Română” S.A.

Leave a Comment